Viața de mamă!

Andres, unde ești?

Posted on in Viața de mamă!

Citisem zilele trecut un articol despre un copil care se pierduseră în parc. Era împreună cu tatăl lui, însă la un moment dat nu l-a mai zărit pe acesta și a plecat în căutarea lui, ieșind din parc. În articol scria faptul ca toată acțiunea s-a petrecut în câteva minute. Înțeleg perfect prin ce stări a trecut acel tată.

Citind acest articol mi-am adus aminte că și prin situația tatălui respectiv am trecut și eu în urmă cu ceva timp.

Eram pentru prima dată în Leicester. Veniserăm să-l vizităm pe fratele meu și familia lui și totodată să vedem dacă ne place orașul, pentru a ne muta aici.

Tuate acțiunea s-a petrecut anul trecut (2018) la începutul lunii iulie. Ieșiserăm toți, cu mic cu mare în oraș. Fratele meu intrase, într-un magazin de telefoane și soțul meu rămăsese cu el. Eu am decis să întru într-un magazin de haine ce-l văzusem peste drum. Vazusem în vitrină o geacă care îmi trăgea cu ochiul. Andres decise să vină cu mine.

Ajunsă în magazin, m-am îndreptat direct la raionul cu geci. Am găsit repede și am început sa probez. De obicei port mărimea 10 la bluze, dar fiind vorba de o geacă, nu eram sigură că am nevoie de mărimea 10 sau 12. Andres era și el pe lângă mine, iar dacă îl scăpăm din ochi, îl strigam să mă asigur că e pe lângă mine. Când deja eram decisă care mărime îmi e bună, mă uit după Andres și Andres nu-i. Îl strig și nu-mi răspunde. Persoana de la securitatea magazinului începe să se uite după el, pentru ca tocmai ce-l văzuse jucându-se printre hainele agățate pe umerașe.

Deja intrasem în panică. L-am sunat instantaneu pe soțul meu, dar nu mai știam nici sa vorbesc. Parcă și sa formez numărul mi-a luat o eternitate. Cred că deja mă schimbase la față pentru ca persoana de la securitate și o doamna de la serviciul clienți încerca să mă liniștească și deja dădu-se prin stație că un copil s-a pierdut.

Menționez ca ne aflam în centru, unde erau doar magazine, fără ca mașinile sa aibă acces, drept urmare era plin de camere video.

Doamna de la serviciul clienți din magazinul în care intrasem, mă întrebase cu ce e îmbrăcat copilul astfel încât să poate fi localizat pe camere. Soțul meu îmi raspunsese într-un final la telefon și îl întrebam pe el cum era Andres îmbracat, pentru că eu nici nu mai știam.

S (soțul meu) mi-a zis să mă calmez și în secunda următoare l-am văzut ieșind din magazinul alăturat cu Andres de mână.

Nu înțelesesem cum a ajuns Andres la el, dar apoi am făcut reconstrucția și am dedus că Andres îl văzuse pe tatăl lui ieșind din magazinul de vis-a-vis și intrând în magazinul de lângă noi. Atunci a plecat de lângă mine, ducându-se la S.

După articolul citit zilele trecute m-am gândit că e cazul sa-i fac lui Andres un instructaj. 🙂

Unde să meargă și ce trebuie să facă dacă se pierde?!

Astfel am început “instrucția”:

Andres, șți ce trebuie sa faci dacă vreodată de pierzi și nu o/îl mai vezi pentru o clipă pe mami sau pe tati?

Eu nu o să mă pierd, pentru că nu te las niciodată de mânuță! răspunde el foarte sigur.

Andres, uneori ești la joacă în parc și poate ne vezi în preajma ta sau alteori poate mergem la magazin și ști că îți place să tot alergi printre rafturi? Ei bine, tot ce trebuie să faci este să mergi la agentul de pază al magazinului și să-i spui că te-ai pierdut.

-Mami, dar eu nu mă pierd. Eu nu te las de mânuță!

-Pentru orice eventualitate trebuie să rămâi calm și să ști să-i zici la agentul de pază unde stai și cum te cheamă astfel încât să ajungi cât mai repede înapoi lângă mami și tati.

Am repetat atunci cu Andres adresa unde locuim și știe să răspundă fie că-l întrebi în română sau în engleză, ceea ce m-a bucurat. Sper să nu fie nevoie niciodată să răspundă la astfel de întrebări venite din partea strainilor, dar e bine totuși să le știe.

Deși nici un părinte nu-și dorește așa ceva pentru copilul său, însă uneori e inevitabil. O secundă de neatenție și realizezi că nu mai e lângă tine.

Dragilor, fiți cu ochii în patru atunci când ieșiți cu copilașii în parc, iar dacă sunt mai mărișori învățați-i adresa unde locuiți și ce să facă în caz de urgență.

O duminică plăcută vă doresc!

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *